fbpx
15.7 C
Cluj-Napoca
AcasăSOCIALDin 15 mai, apelurile telefonice către alte ţări din UE vor fi...

Din 15 mai, apelurile telefonice către alte ţări din UE vor fi mai ieftine

Publicat în

spot_img
spot_img

Comisia Europeană (CE) a anunţat, luni, că, începând din 15 mai, pentru toate apelurile şi SMS-urile internaţionale efectuate în interiorul Uniunii Europene (UE) se va aplica un nou tarif maxim, iar consumatorii care vor efectua un apel din ţara lor în altă ţară din UE vor plăti maximum 19 cenţi pe minut (+ TVA) şi 6 cenţi pe mesaj SMS (+ TVA).

Aceste noi plafoane tarifare pentru apelurile şi SMS-urile internaţionale efectuate în UE fac parte, împreună cu eliminarea tarifelor de roaming care a avut loc în iunie 2017, din procesul de revizuire la nivelul UE a normelor din domeniul telecomunicaţiilor.

Acest proces este menit să asigure o mai strânsă coordonare între state în materie de comunicaţii electronice şi să consolideze rolul Organismului Autorităţilor Europene de Reglementare în Domeniul Comunicaţiilor Electronice (OAREC), potrivit CE.

”După eliminarea tarifelor de roaming în 2017, UE ia acum măsuri împotriva tarifelor excesiv de mari percepute pentru apelurile efectuate din ţara de origine într-o altă ţară. Datorită acestor două acţiuni, consumatorii europeni beneficiază acum de o protecţie cuprinzătoare împotriva şocurilor unor facturi exorbitante atunci când efectuează un apel în Europa, fie că sună în ţara lor de origine sau în străinătate. Este una dintre numeroasele realizări concrete ale pieţei unice digitale”, a spus comisarul pentru economie digitală şi societate digitală, Mariya Gabriel.

Noile norme privind apelurile internaţionale abordează discrepanţele tarifare semnificative care existau între statele membre înaintea acestei măsuri. În medie, tariful standard al unui apel în interiorul UE într-o reţea fixă sau mobilă tinde să fie de trei ori mai mare decât tariful standard al unui apel naţional, iar tariful standard al unui SMS în interiorul UE este de peste două ori mai mare decât al unui SMS naţional.

În unele cazuri, tariful standard al unui apel în interiorul UE poate fi de până la zece ori mai mare decât tariful standard al apelurilor naţionale, potrivit CE.

Redactia

Articole recente

CLICK PE VIAȚĂ | Tânăra artistă Luana Toader, despre planurile de viitor și parcursul profesional

Invitata podcastului de astăzi are un cumul de îndeletniciri, în curând va fi absolventa...

”Marșul pentru viață” – un eveniment ce vine în sprijinul femeilor însărcinate

Tema ediției din acest an este ”construim împreună pentru viață” și a fost inspirată de situația care a dus la moartea Alexandrei Ivanov, o mamă în vârstă de 25 de ani căreia nu i s-au acordat îngrijirile medicale necesare în urma unui avort spontan.

Dominic Fritz: Am semnat parteneriatul cu IFC, divizia de dezvoltare a Băncii Mondiale pentru un nou spital municipal la Timișoara

Dominic Fritz face primul pas pentru construirea unui spital nou în Timişoara

ADR Centru a lansat proiectul pentru finanțarea infrastructurii și serviciilor educaționale din învățământul primar și secundar obligatoriu

Peste 16 milioane euro sunt alocați pentru finanțarea infrastructurii și serviciilor educaționale

Mai multe articole de același fel

Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul e-Factura, extinsă până la 31 mai

De la implementarea sistemului RO e-Factura, Ministerul Finanţelor a avut numeroase discuţii şi întâlniri cu reprezentanţii mediului de afaceri pentru îmbunătăţirea platformei, iar prelungirea perioadei permite persoanelor impozabile să îşi continue adaptarea procedurilor/sistemelor la noile cerinţe, pentru a evita sancţiunile.

Conferinţă dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan, cu ocazia aniversării a 135 de ani de existenţă a Agenției Naționale de Presă AGERPRES

La mulți ani, AGERPRES!!! În 27 martie 2024 se împlinesc 135 de ani de la înfiinţarea primei agenţii de presă "românească, naţională şi autonomă", având titulatura de Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română - "Agence Telegraphique de Roumanie" - "Roumagence".