Primul ministru Viorica Dăncilă vizitează, joi, Spitalul Judeţean din Târgu Mureş. Premierul a fost aşteptat de zeci de protestatari care au venit cu coroane funerare şi cu pancarte pe care au scris „PSD = cancerul sistemului de sănătate”.

Protestatarii au aşteptat-o pe Viorica Dăncilă pe scările de la intrarea în Spitalul Judeţean din Târgu Mureş, cu coroane funerare şi cu pancarte pe care au scris „Unde sunt spitalele regionale?”, „Viorico, Mureşul nu te vrea”, „PSD= cancerul sistemului de sănătate” sau „Jos corupţia”.

Viorica Dăncilă iese din spitalul județean din Târgu Mureș, dar fuge direct la mașină.De la minutul 8:20 vine către oameni Ministrul Sănătății, Sorina Pintea și întreabă de imunoglobulină.DISTRIBUIE mai departe să ajungă la toți românii. Mulțumim!#mureșulcivic

Publicată de Mureșul Civic pe Joi, 16 mai 2019

Mai mulţi jandarmi sunt prezenţi în zonă, aceştia solicitând manifestanţilor să părăsească treptele unităţii medicale, invocând „caracterul ilegal” al protestului.

„Apărăm ţara şi democraţia”, a replicat o femeie unui jandarm care încerca să elibereze zona.