Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, valabilă pe durata următoarelor trei ore în bazinele hidrografice Şieu şi Budac, din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Potrivit hidrologilor, se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri, cu depăşiri ale Cotelor de inundaţie pe râurile din bazinul hidrografic Şieu – bazin superior (judeţul Bistriţa-Năsăud).

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe râurile din bazinul hidrografic Budac, notează INHGA