În plină campanie pentru alegerile europarlamentare, organizația Pro România din orașul Anina, județul Caraș-Severin, a revenit în bloc în Partidul Social Democart. Președintele organizației locale PRO România, Mircea Crișan, alături de toți membrii de partid, au decis susținerea în bloc a candidatului PSD la alegerile europarlamentare, Luminița Jivan, scrie reper24.ro

Pentru Mircea Crișan, momentul reprezintă o revenire în partidul condus de Liviu Dragnea și are o strânsă legătură cu faptul că noul lider al organizației județene este Luminița Jivan.

Mircea Crișan a părăsit PSD, ca urmare a unor animozități din trecut, în perioada în care social-democrația îl avea în Caraș-Severin ca șef pe Ion Mocioalcă. Crișan și-a motivat decizia spunând că a conlucrat bine în trecut cu Luminița Jivan, la alegerile parlamentare din 2016, atunci când PSD a obținut un scor istoric la Anina.

Cred în proiectele pe care le are, în modul în care se preocupă de dezvoltarea județului Caraș-Severin, pentru că am văzut cu ochiul liber cum a rezolvat punctual problemele cu care se confruntă unitățile administrativ teritoriale din această zonă.Sunt sigur că am făcut o alegere bună, fiind alături de PSD și astfel de candidata Luminița Jivan, un deputat care a demonstrat, după foarte mulți ani de zile, că se poate mai bine pentru județul nostru”, spus Mircea Crișan.