Cetatea Severinului, în maghiară Szörényvár, a fost zidită de Regatul Maghiar ca centru strategic militar constituit împotriva Țaratului Bulgar de Vidin, în bulgară Видинско царство, Vidinsko tsarstvo, în maghiară Vidini Királyság, sau régi magyar nevén Bodonyi Királyság, în germană Königreich Widin, în vecinătatea ruinelor castrului roman al Drobetei.

Biserica latinǎ din incinta cetǎții medievale a fost pusă sub patronajul sfântului Severin de Noricum, de la care, se pare, provine numele așezării.

Cetatea Severinului, a fost clădită cel mai probabil de regele maghiar Ladislau I (1040-1095) ca fortăreață împotriva pecenegilor și cumanilor prezenți în regiune.
Cetatea medievală a Severinului, în perioada maximă a zidirii sale, număra șase turnuri de apărare fiind înconjurată cu două valuri concentrice de piatră și un șanț adânc de apă.

Responsabilii apărării Cetății Severinului vor purta numele de Bani de Severin. În anul 1383 este atestat primul episcop latin, Gregorius, intitulat “episcop de Severin și al părților de dincoace de munți”.

Prin convertirea lui Ioniță Caloian/Калоян Йоаница (1197-1207) la romano-catolicism și prin înființarea Imperiului latin de Constantinopol după cucerirea părții europene a Imperiului Bizantin de către cruciați în 1204, aproape toată Peninsula Balcanică împreună cu regiunea Munteniei erau sub influența politică și spirituală papală.

Când în mai tot sud-estul Europei Biserica Romano-Catolică părea să-și fi consolidat o dominație durabilă, în 1232, Ioan Asan al II-lea/Иван Асен II (1218-1241), întorcându-se la Biserica Ortodoxă din motive politice, a schimbat situația și implicit destinele cetății Severinului.

Urmare a acestui fapt, nu numai Bulgaria și teritoriul viitoarei Țări Românești au fost pierdute de Roma, dar reconvertirea politică și confesională a lui loan Asan al II-lea amenințau deopotrivă stabilitatea Imperiului Latin de Constantinopol și autoritatea Ungariei în regiunea Severinului.

Banatul Severinului, Szörényi bánság, Severinska Banovina/Северинска бановина, Banatus Zewriniensis, Terra Zeurino sau Țara Severinului, cuprindea Carașul cu o fâșie din Ardeal, Ţara Hațegului, Ţinutul Amlașului și o parte limitrofă din Oltenia (Mehedinți, o parte din Gorj și Vâlcea, întinzându-se pe ambele laturi ale munților) de la Dunăre până la Olt.

Primul ban de Severin, Luca, este menționat în 1233, în timpul regelui Andrei al II-lea al Ungariei (1205–1235). 
Anul 1233 – în rezonanță cu anul 1833 când noul oraș modern a fost înregistrat – poate fi considerat ca dată a nașterii oficiale a cetății.

După Luca, se cunoaște numele altui ban maghiar de Severin, Ștefan. Numit de Regele Béla al IV-lea (1235–1270), funcția sa a fost apoi preluată de Ioan. Ca urmare a organizării teritoriale ca bănie și cum noua cetate a Severinului conform unui document pontifical din 1234 a atras în răstimp scurt în regiune un număr considerabil de cumani, vlahi, maghiari și sași, implicit un amestec confesional ortodox și romano-catolic.

Cetatea Severinului are o istorie particulară în raport cu alte cetăți din spațiul carpatic. Rolul și importanța sa au fost preponderent militare, comerțul aducător de bunăstare fiind dificil din cauza poziției geografice și a faptului că au stăpânit-o într-o succesiune permanentă, când regii Ungariei, când voievozii din Muntenia.

La fel era și cu cele trei biserici medievale existente, care, odată cu schimbarea stăpânilor, își schimbau închinarea confesională devenind romano-catolice sau ortodoxe în funcție de momentul respectiv.

Mircea cel Bătrân a purtat și el titlul de Ban de Severin, iar în anul 1406, în fața pericolului otoman, încheie un tratat de alianță cu Sigismund I de Luxemburg (1387-1437) chiar în cetatea Severinului.

În 1408, Sigismund îl numește Ban de Severin pe renumitul Filippo Buondelmonti degli Scolari, cunoscut cu numele de Pipo di Ozora, cavaler, ca și Vlad Dracul, al Ordinului Dragonului.

În 1427, Murad al II-lea cucerește și incendiază cetatea. În 1429 Sigismund cere ajutorul Ordinului cavalerilor Teutoni. Sub conducerea lui Nicolae Radwitz, care este înobilat baron și numit Ban de Severin, cavalerii teutoni preiau apărarea cetății și a Banatului de Severin.

În acest răstimp, toate cetățile începând cu Severin, Orșova, Golubăț și până la Belgrad, sunt reântărite. În 1430-1431, alături de cavalerii teutoni, în cetatea Severinului sunt prezenți 200 de oșteni și 40 arbaletieri.

În 1432 este consemnată uciderea cavalerilor teutoni din cetate de către turci conduși de Vlad Dracul. În 1436 cetatea reintră în posesiune maghiară sub apărarea Banului Ladislau. Între 1438–1439, sub stăpânirea lui Albert I de Habsburg, (1438-1439), Severinul este apărat din nou de atacurile turcilor în persoana Banului Francisc Talloci (cavaler al Ordinului Dragonului).

Din anul 1439 până în 1445, Iancu de Hunedoara este numit Ban de Severin de către regele Ladislau al VI-lea Iagelon (1439-1444). Între 18 și 22 septembrie 1444, Severinul sprijină trecerea unei părți ale armatelor cruciate la sud de Dunăre, în vederea atacării Varnei.

Cetatea Severinului este una dintre cetățile cheie ale sistemului defensiv dunărean împotriva turcilor. Titlul de “Ban”, acordat neîntrerupt pe parcursul a 300 de ani în istoria Severinului atâtor personaje importante din istoria europeeană, nu este o simplă titulatură onorifică ci subliniază rolul militar și politic de excepție în apărarea granițelor dunărene.

Pe lângă autoritate, titlu de cavaler al Ordinului Dragonului, titlul de Ban de Severin a oferit și o serie de avantaje materiale, în primul rând prin sumele cu care demnitatea era remunerată. Din informații datând din anii 1494-1495, se știe că Banii Severinului Petru Vistier de Măcicaș și Iacob de Gârliște au încasat 4000 de florini, o sumă mai mică decât cea a Banului de Belgrad, dar mai mare decât cea a omologului de Sabăț.

În 1501 Banul Petru Măcicaș ajutat de un alt viitor Ban de Severin, Iacob de Gârlești (Gârliște) aflând că turcii se pregătesc să atace Muntenia, trec Dunărea într-o campanie militară victorioasă ce străbate zona Cladovei, Vidinului și Nicopolelui.

În lunile mai și iunie 1524, au loc mai multe atacuri otomane care eșuează. După un asediu sistematic, început la jumătatea lunii septembrie, turcii, conduși de Soliman Magnificul și de Ali Beg (un sârb convertit la islam), cuceresc și distrug parțial cetatea în luna octombrie.


Cucerirea a fost posibilă și din cauza garnizoanei extrem de reduse care apăra cetatea. În 1526, din ordinul lui Soliman Magnificul, turcii încep distrugerea sistematică a Cetății Severinului, pietrele de rezistență din ziduri (ceea ce era cioplit și șlefuit), fiind recuperate și folosite în construcția și întărirea altor cetăți otomane la sud de Dunăre.

Vor rămâne în picioare doar rămășitele câtorva ziduri din incintă, urmele fundațiilor celor șase turnuri printre care și un perete de aprox. 12 m înălțime din Donjonul impunător al cetății, un perete gros și înalt de la care întreaga structură rămasă va fi numită de localnici “Turnul lui Sever”.

După distrugerea definitivă a Cetății Severinului, părțile oltene ale Banatului de Severin au ajuns sub stăpânirea Banilor craioveni iar Banatul Severinului și-a delimitat hotarele între Orșova și Făget.

sursa text,
wikipedia

bibliografie,
George Popoviciu, Istoria românilor bănățeni, Lugoj, 1904

Patriciu D., Istoria Banatului Severin, Tipografia Diecezană, Caransebeș, 1899.

Hațegan I., Cavalerii teutoni în Banatul Severinului (1429–1435), “Tibiscus-istorie” V, Muzeul Banatului, Timișoara, 1978, pp. 191–196.

Frigyes Pesty, A szörény vármegyei hajdani oláh kerületek, Budapest, 1876.
Frigyes Pesty, A Szörényi Bánság és Szörény vármegye története, Budapest, 1877.

Istoriografia românească privitoare la Banatul medieval
http://www.agero-stuttgart.de/…/Patriciu%20Dragalina%20de%2…Tiberiu Ciobanu,

Călătorie în Banatul de Severin de Adrian Andrei Rusu
http://medievistica.ro/texte/monumente/starile/severin.htm

Histoire de la Transylvanie 
http://mek.niif.hu/02100/02114/html/316.html

Szörényi bánság, Lista Banilor de Severin
http://lexikon.katolikus.hu/S/Sz%C3%B6r%C3%A9nyi%20b%C3%A1n…