fbpx
11.8 C
Cluj-Napoca
AcasăADMINISTRAȚIEDeva primește 20 de milioane de euro pentru achiziția de autobuze electrice

Deva primește 20 de milioane de euro pentru achiziția de autobuze electrice

Publicat în

spot_img
spot_img

26 de autobuze electrice vor fi achiziționate de către Primăria Deva, după ce municipalitatea a obținut o finanţare europeană de zece milioane de euro. Cu acești bani vor fi amenajate și 33 de staţii de încărcare a acestor autobuze. Alţi zece milioane de euro vor fi investiţi în infrastructura de transport.

Agenţia de Dezvoltare Regională Vest şi Primăria Municipiului Deva au semnat, miercuri, contractul de finanţare pentru „Modernizarea sistemului de transport public local prin achiziţionarea de vehicule ecologice”, municipalitatea de la poalele Cetății dorindu-și reducerea emisiilor de carbon prin dezvoltarea unei reţele de transport public local nepoluant.

În acest sens vor fi achiziţionate 26 de autobuze electrice şi vor fi amenajate 33 de staţii de încărcare a vehiculelor. Valoarea totală a proiectului este de 44.844.638 lei, fără TVA, din care 37.389.245 lei finanţare nerambursabilă, iar perioada de implementare este de 24 de luni. Proiectul este complementar celui propus spre finanţare prin POR 2014-2020, în cadrul Priorităţii de Investiţii 4.1 – „Modernizare sistem de transport public local prin reabilitarea infrastructurii aferente”, care se află în etapa de pre-contractare la ADR Vest.

„În termen de o lună, în funcţie de traseul documentelor, vom semna şi contractul în valoare de 49.854.565 lei (TVA inclus) – aproximativ 10,5 milioane de euro. Aşadar, în total, în domeniul mobilităţii urbane, vom absorbi din fonduri europene peste 20 de milioane de euro”, a declarat primarul Florin Oancea.

Conform proiectului semnat astăzi, după implementarea proiectelor se vor reduce emisiile de CO2 cu peste 15 procente, până în anul 2022. În cadrul proiectului ce urmează a fi implementat, se doreşte achiziţionarea de autobuze ecologice (electrice şi hibride), construirea a 125 de staţii de autobus şi modernizarea şi adaptarea traseelor în lungime de 45,3 kilometri. Un alt obiectiv al proiectului este creşterea utilizării transportului în comun de la 13%, faţă de cât este în prezent, la 67,7%.

Redactia

Articole recente

Elevi și profesori din patru țări pun în valoare „Memoria Pământului” prin proiectul EMME

Proiectul urmărește crearea unui curriculum școlar interdisciplinar

S-a lansat Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Brașov, un mediator în relația cu instituțiile statului pentru IMM-urile din județ

Lansarea PIMM Brașov a fost un eveniment mult așteptat de mediul de afaceri local, lucru dovedit de prezența într-un număr mare, mult peste așteptări, în sala conferințe din centrul Brașovului.

Sute de iubitori ai pedalării, înscriși la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge

Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas

FITS | John Malkovich și Isabelle Adjani, printre actorii de excepție prezenți, în iunie, la Sibiu

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) va aduce în România, în perioada 21-30 iunie, numeroase personalităţii mondiale ale artelor spectacolului, precum actorul John Malkovich, actriţa Isabelle Adjani, Mikhail Baryshnikov şi Jan Fabre, dar şi pe Jon Fosse, unul dintre cei mai apreciaţi autori ai momentului

Mai multe articole de același fel