Orice algoritm sau strategie de modernizare a economiei romanesti va trebui sa “treaca” neaparat prin inginerie.

Daca va exista intr-adevar, vreodata, un miracol economic al Romaniei, acesta nu va fi produs nici de medici, nici de matematicieni, nici de biologi, nici de juristi, nici de economisti, nici de fizicieni … sa n-o mai lungesc, acest miracol daca va veni, va veni – prin si doar prin – softisti (programatori) si ingineri.

Gradul de sofisticare al unei economii este direct corelat cu capacitatea ei de a inventa produse, tehnologii si procese noi, pe care apoi le exporta pe bani foarte multi.

Este un truism ca nu ii poti ajunge din urma pe cei avansati tehnologic doar prin productie (manufacturing) sau cumparare de licente, dar fara sa inovezi cu mintea ta (iar inovatia nu este reverse engineering, sau spus in jargonul popular, copiatul a ceva facut deja de altul).

Creativitatea in inginerie este de multe ori asemanata cu creativitatea in arta.

Poti invata o persoana sa deseneze mai bine, dar nu poti s-o inveti sa ajunga geniala. La fel cu un inginer, poti sa-l invati in scoala cum sa repete proceduri ingineresti prin care sa recreeze anumite lucruri, de exemplu sa construiasca un calculator personal sau un program software, dar nu poti sa-l inveti cum sa inventeze ceva ce nu s-a mai creat vre-odata.

Cunosc un profesor foarte respectat de la una din marile universitati americane, care-si incepe intotdeauna prelegerile cu poza photoshop-ata a unui colaborator al sau, care il arata asemeni unui pictor in fata sevaletului, iar “pictura”sa este schema unui circuit electronic pe care respectivul il creaza. Desigur, profesorul cu pricina sugereaza asemanarea intre creativitatea in arta si cea in inginerie …

Totusi, de ce este asa de greu de inventat?

Orice inventie are doua atribute: trebuie sa fie noua si trebuie sa fie utila. Paradoxal, nu este extrem de greu de creat ceva nou. Insa este infinit de greu de imaginat ceva util unui numar mare de oameni.

Cand eram mic si ma plictiseam, am avut obiceiul sa “inventez” lucruri nemaivazute (cate zece – douazeci de-odata), pe care apoi le desenam si ingropam in gradina intr-o punga, in ideea ca vor fi gasite peste sute de ani, iar arheologii vor ramane mirati la minunatiile tehnice pe care le-am creat eu. (Exact cum ne intrebam noi astazi uimiti despre unele solutii tehnice din antichitate.)

La fel de rupte de realitate sunt si majoritatea ideilor de la Saloanele de inventica: destule proiecte noi si ingenioase, dar care nu intereseaza pe nimeni din punct de vedere comercial. Eu, unul, nu cunosc nici un succes comercial care a pornit dintr-un salon de inventica, la fel cum nu stiu nici un grup rock care a ajuns o mega-vedeta mondiala dupa ce a castigat Cerul de Aur. Dar ne indreptam prea mult de subiect …

Precum este de greu sa identifici (precis) care este urmatorul stil muzical care va face furori la public, la fel este de greu sa prezici urmatorul succes comercial in tehnologie.

In cartea sa “The Innovator’s Dilemma. When new technologies cause great firms to fail”, profesorul Clayton Christensen de la universitatea Harvard incearca sa explice de ce intotdeauna inventiile tehnice care schimba cursul lumii (numite inventii disruptive) vin de la firme mici si cam niciodata de la firmele mari, traditionale, bine implantate in business-ul lor.

Inca cu multi ani in urma, am observat empiric ca marile firme in tehnologie sunt deseori precum o banca cu know-how in tehnologie. Nu au capacitatea de a produce noutate spectaculoasa, dar stiu sa o recunoasca atunci cand o vad. Si desigur au cash-ul ca sa cumpere (mica) firma care a produs inovatia.

Cam acelasi lucru l-a spus si o cunostinta de-a mea, cu zeci de ani de experienta antrepenoriala, despre evolutia firmelor din high-tech: “o firma inoveaza atata timp cat CEO-ul ei este un inginer sau un softist pentru ca ei inteleg aspectele tehnice. Cand un economist ajunge sa fie CEO-ul, capacitatea de inovatie dispare in mare masura pentru ca atentia si resursele firmei merg spre optimizarea proceselor de productie si reducerea costurilor, si mai putin spre crearea de noi inventii.

Cartea profesorului Christensen propune o teorie amplu detaliata, ce explica observatiile noastre empirice impreuna cu multe alte lucruri interesante.

Cum explica el observatia mea despre incapacitatea firmelor mari de a crea inovatii disruptive?

Orice inovatie disruptiva (spune el) creaza o piata noua, care nu a existat inainte. De exemplu, telefonia mobila a creat o piata noua ce nu a existat cand nu erau de cat land-phones. Mai departe, smart phone-urile au produs o alta piata noua, dar in care firmele majore de telefonie celulara au fost irelevante. Avantajul tehnologic a lui Nokia si Eriksson in telefonie mobila nu a insemnat absolut nimic pentru competitia din piata de smart phones.   

Piata unei tehnologii disruptive este la inceput prea mica si neatractiva pentru firmele traditionale, care trebuie sa aiba incasari mult mai mari de cat ce ofera noua piata. Prin contrast, desi mica, noua piata este suficient de mare pentru o firma la inceput de drum. La fel cum un viermisor este suficient sa hraneasca o vrabiuta, dar insuficient pentru un leu sau un urs.

Cand piata noua se consolideaza si creste dincolo de marimea pietei vechi, traditionale, firma la inceput de drum are un asemenea avantaj tehnologic, incat unei firme traditionale mari ii este practic imposibil s-o ajunga din urma. Astfel, Nokia a ratat startul smart phone-ului (asa cum era si normal conform teoriei lui Christensen), iar cand a incercat sa prinda iPhone-ul din urma, incercarea lor s-a terminat cu un mare esec. La fel si proiectul Surface de la Microsoft, care a incercat sa fie o alternativa la tabletele lui Apple.

Ce poate insa face o firma mare, traditionala ca sa isi mareasca sansele in iuresul inventiilor disruptive?

Profesorul Christensen sugereaza doua solutii: sa cumpere firma care a creat tehnologia disruptiva, cu conditia sa nu astepte dincolo de momentul in care valoarea noii firme este prea mare pentru a mai putea fi cumparata (cum s-a intamplat cand Microsoft a refuzat initial sa cumpere un Google la inceput de drum). Sau sa creeze in cadrul sau o mini-firma pe care o finanteaza, dar caruia ii da autonomie completa pentru a-si alege si dezvolta proiectele.

Interesant, nici teoria profesorului Christensen nu este perfecta.

Cartea se incheie cu cateva prognoze ale sale despre viitorul masinilor electrice. Cartea a fost publicata in anul 2000, asa ca acum putem sa discutam validitatea prognozelor sale. De exemplu, el sugereaza ca nisa de inceput a masinilor electrice va fi formata din masini electrice ieftine, construite pentru ca tinerii sa mearga de-acasa pana la scoala si inapoi.

Bineinteles, astazi stim ca lucrurile s-au intamplat exact pe dos. Compania Tesla a fost prima firma care a aratat ca masinile electrice pot fi profitabile economic. Insa succesul a venit cu masini high end, foarte cool, foarte performante si foarte scumpe. Masinile Tesla sunt considerate de Consumer Report (o publicatie care evalueaza si compara calitatea produselor care se vand in SUA) ca au calitatea cea mai buna intre toate masinile care se vand aici. Iarasi invers fata de ce spune teoria profesorului Christensen.   

Tari precum SUA, Suedia, Olanda, Germania si Israel sunt extrem de creative si nu intamplator economiile lor sunt moderne si sofisticate. Chiar daca nu exista retete pentru inovatii, se cunosc reguli si conditii care pot mari sansele de succes (precum cele propuse de Christensen).

Lucrurile sunt putin sumbre in tara.

Daca in SUA majoritatea talentului tanar studiaza software sau inginerie, lucrurile stau invers in tara: studiul ingineriei a devenit neinteresant dupa Revolutie. Deasemenea, profesorii de valoare au emigrat in numar mare, ceea ce complica si mai mult pregatirea viitoarei generatii. Nici traditia nu ne prea ajuta: zestrea noastra de inventii este foarte modesta (stiloul si cam atat). Nici felul in care se aloca fondurile de cercetare in tara nu ajuta …

Cumva din nimic cineva inteligent va trebui sa inventeze cum sa se inventeze. Iar asta nu este de loc usor.         

Ne oprim aici si vom continua saptamana viitoare cu o alta pastila de high tech.

Alex Doboli, Ph.D. este profesor universitar in Departamentul de Electrical and Computer Engineering, Stony Brook University, The State University of New York in SUA. Este autorul unei carti si a peste 170 de articole stiintifice. A indrumat 16 teze de doctorat in ingineria calculatoarelor. Fostii sai doctoranzi lucreaza in companii cunoscute din high tech intre care IBM, Google, Facebook, Linkedin, Zebra Technology, ARM si Cadence.