Ministerul Finanțelor a publicat rectificarea bugetară, iar de la Educație vor fi tăiate 1,03 miliarde lei, potrivit documentelor puse în dezbatere publică. În condițiile în care execuția bugetară a Ministerului Educației a fost de doar 46% din bugetul aprobat în semestrul I din acest ani, scriu cei de la Finanțe, rectificarea reprezintă 32,9% (o treime) din cât a reușit ministerul să cheltuie în primele 6 luni din 2019, scrie edupedu.ro

Dispare proiectul „Merg la școală”, care prevedea tichete de tip voucher de 250 de lei pentru fiecare elev. Acest proiect fusese pus în dezbatere publică săptămâna trecută, după care a fost retras fără nicio explicație, iar acum Finanțele susțin că nu a mai primit bani pentru că nu a fost încă demarat.

Potrivit execuției bugetare pe primele 6 luni, ministerul Educației a reușit să cheltuie 3,24 miliarde lei.

Alocarea fondurilor suplimentare pentru Educație, decisă încă din februarie acest an, a fost promovată politic de PSD și de Guvern prin toate comunicatele și prin toate vocile partidului. Față de bugetul inițial, de 30,9 miliarde lei, din care salariile reprezentau 20,6 miliarde lei, rectificarea reprezintă 3,33%.

Citește textul integral aici: edupedu.ro