“Nu știu alții cum sunt”, dar eu, una, m-am săturat să tot am dreptate. Îi aud pe unul, și pe altul, si pe tanda, și pe manda, supărați, că nu e de acord lumea cu ceea ce spun dânșii. Ei, problema mea pare să fie alta: eu am… așa, de un timp încoace, un simț al mirosului mai…aparte, se pare, care mă ajută să identific lupii deghizați în oi, fără mare dificultate. O fi și vina moștenirii genetice – că no, sunt eu mai năsoasă… ce știu sigur e că nu l-am dobândit nici cu ajutorul vreunei puteri malefice, nici cu ajutorul unor forțe divine, ci cu multă trudă, după ani și ani de luat țepe “Made în România”. Am un coleg, însă (de dragul acestui exercițiu, îi zicem “Gigel”), care – deși la o vârstă nu la fel de fragedă ca a mea – nu și-a luat, încă, un număr suficient de “țepe”, și bag s’amă că îi cam lipsește exercițiul. Nu știu dacă sa il consider un norocos, fiindcă a trăit -poate – o viață ceva mai senină și plină de inocență, si sa îmi fie milă de mine, ori să îl compătimesc și să mă infoi eu în pene, că sunt mare specialist în identificarea comportamentului narcisist. Va las pe voi să judecați.

Când a apărut cazul “Caracal”, am fost oripilată de o altă demostratie a faptului că nu suntem doar habarnamisti într-ale administrației publice, dar mai suntem si tot mai lipsiți de empatie. Am incercat sa ma conving că acest… om, cu o oarecare poziție într-o niscaiva instituție, își folosește poziția cu pricina pentru a își ajuta familia să afle ce s-a întâmplat cu fiica lor. Până aici, Gigel și cu mine am fost pe aceeași felie, și am trăit fericiți, pe un norișor rozosin – plini de catrana, dar fericiți că trăim în armonie. Eh, când am văzut pozele lu’ nenea Cumpanasu înfoiat în pene și extrem de țanțoș pe lângă un ridicat număr de somități ale Partidului Social Democrat, și l-am auzit că începe cu discuții despre lupta împotriva “claunurilor mafiote”, am avut o reacție olfactivă atât de puternică, încât m-a luat strănutul. L-am interpelat pe Gigel, care – în loc să strănute și el cu mine – mi-a dat o batista cu miros ușor mentolat. Mai precis, eu: “Mai, Gigele, uită-te și tu la fața lui, lângă PSD-iștii de seamă. Mai, Gigele, mie-mi pare că asta își construiește o viitoare campanie, pe spatele unui copil mort, a unui criminal in serie, si a bunătatii noastre!” El: “no, și ce-i dacă îi din PSD, acuma?! I-a murit nepoata, nu e vina lui! Nu e normal să își ajute familia?!” – sau ceva de genul asta. Am zis că nah, e bătrân omul, Gigel asta, nu așa, tinerel, ca mine, știe mai bine, e mai deștept. Așa și e, nu e prost – singurul lucru pe care i-l pot imputa e faptul că e mult prea naiv, încă. Încă!! Cum poți să fii atât de naiv încă, totuși?! Trezește-te, Gigele, că lumea e rele!

Așa facem noi, românii, haz de necaz – ca să nu inebunim de durere. E un mecanism de supraviețuire – ne-am duce fix naibii, dacă nu am fi atât de mari maeștri într-ale umorului! Pe nota cea mai serioasă, totuși – Partidul Social Democrat își joacă extrem de bine cărțile. EXTREM de bine! Că sărmanele fete au fost omorâte cu sânge rece, nu am nici cea mai mică îndoială. Ca dubiosul de Dinca e un criminal in serie, caruia i-a fost usurata munca prin faptul ca s-a “ocupat” si de traficul de persoane, iarasi, nu ma indoiesc, cum sunt si sigura că omul ăsta, si mai dubiosul Cumpanasu, este inrudit, cumva, cu fata. Ce îmi spun experiența, intuiția și cunoștințele – încă precare – într-ale psihologiei, este că dispariția Alexandrei i-a picat în poală ca mana cerească, creștinului flămând. E ușor să te gândești că e vorba de o conspirație uriașă, dar, să fim serioși! PSD-ul e un partid cu mult prea oportunist să planifice așa ceva! În disperarea lor actuală, în timp ce discutau o miriadă de planuri prin care să supraviețuiască și să își continue lanțurile de furtișaguri, eternii comuniști s-au pupat de bucurie, și au pus în funcțiune mașinăria lor de Marketing – una gras întreținută, perfect funcțională și indelung experimentată.

De ce ai nevoie, pentru a face bani cu ajutorul unui produs sau serviciu, vreau sa ma intrebati?! De o nișă, de clienți – am sa va reamintesc eu – în cazul asta,de cât mai mulți, că voturile e bani.  Ce fel de clienti?! Cand iți  cunoști membrii și potențialul lor intelectual suficient de bine, știi că ai nevoie de  unii mai puțin educați și proști decât ține, sau de unii mai inteligenți, dar extrem de dornici de înavuțire, deci  usor maleabili… hei, ductili, chiar! Vechiul electorat PSD are mult potențial, cel puțin, numeric. Ce nevoi au, ce sa le vindem?! Pai, electoratul PSD este ori cam… scuipat în cap si sarac , ori pensionar cu leafă de vechi communist, ori dornic de hoție. Ultimele două categorii nu sunt problematice: ei sunt votacii eterni! Cei mai scuipati în cap… ei, acolo e buba. Ăștia, astia sunt cam sătui de sărăcie, și de tot ceea ce idetifica dansii ca elemente cauzatoare de sărăcie. Din fericire, mai sunt și sătui să le fie răpite copilele, și să fie scuipați în cap de către membrii unor grupări infracționale. Taman aici întră în scenă utilitatea lui Cumpanasu, acest fudul cu un complex de Mesia al Romaniei post-Dragnea. Nu ma intelegeti gresit: eu nu spun că omul asta e o unealtă a PSD!  Eu mă tem că e, chiar, cu mult mai mult decât atât: un impostor, un diletant si un fudul, posesor al unui discurs bine pus la punct. Dacă îi citiți comentariile și postările, atat vocabularul folosit, cat și virulenta discursului, sunt exact de aceasi natura ca si cele folosite de grupările extremiste, de stânga ori de dreapta. Omul asta nu ia, și nu va lua, prizonieri! Cu PSD-ul în spate, simt că ne îndreptăm, din nou, într-o direcție despotică. Intr-o forma sau alta, sub acelasi nume, ori altfel botezat, esenta PSD ramane la fel de concentrata si otravitoare, pentru Romania.

Dar nu, Gigele, nu mă crede – am fost, sunt și voi rămâne (sper, în cazul asta!) o diletantă. Fiindcă imposibilul nu s-a produs inca la nivel global – printre altele, nici Trump nu a ajuns președinte, și nici Johnson, prim-ministru. Dar, dacă am dreptate, să îți amintești doar, că nu am vrut să am!