Papa Francisc a transmis o scrisoare fraternă episcopului Virgil Bercea, al eparhiei greco-catolice de Oradea Mare a românilor, care a fost consacrat episcop la Blaj în 8 septembrie 1994. La 25 de ani de la consacrarea episcopală a păstorului ei, eparhia marchează evenimentul prin rugăciuni și manifestări culturale.

”Ne dorim pentru Tine, Venerabile Frate să continui să-ţi îndeplineşti lucrarea pastorală cu aceeaşi dăruire, întărit de harul Duhului Sfânt şi ajutat de mijlocirea Sfintei Maici Născătoare de Dumnezeu, Maria, şi a celor Şapte Episcopi Martiri Români pe care, în data de 2 iunie a acestui an, cu bucurie i-am ridicat la slava altarului”. Este urarea papei Francisc transmisă de la Roma episcopului Virgil Bercea, al eparhiei greco-catolice de Oradea Mare a românilor, cu ocazia jubileului de argint al consacrării episcopale.

Episcopul Bercea a fost consacrat pe 8 septembrie 1994 în Catedrala ”Sf. Treime” din Blaj. După 25 de ani, duminică, 8 septembrie a.c., în catedrala Sf. Nicolae din Oradea, are o loc o celebrarea arhierească de mulțumire la care participă nunțiul apostolic în România și R. Moldova, mons. Miguel Maury Buendia. La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din catedrală vor fi aduse la altar relicvele Fericiţilor episcopi martiri ai Bisericii Române Greco-Catolice, beatificaţi de Papa Francisc pe 2 iunie la Blaj. În aceeași atmosferă liturgică se marchează, totodată, aniversarea a 25 de ani de la hirotonirea în preoție a 20 de preoți din eparhie.

”Este o simplă aniversare de 25 de ani”, a spus episcopul Virgil într-un interviu prilejuit de acest eveniment. ”Nu sunt un om care să facă aniversări”, a mai spus episcopul. ”Mă bucur că S-a folosit de mine Dumnezeu și-I cer iertare acolo unde nu am fost suficient de atent în raport cu el, Domnul. Acesta este un moment de a-I mulțumi. Eu cred că așa ar trebui să fie un preot. Uitați-vă la Papa, cu câtă simplitate se comportă cu oricine, cu câtă umilință!”, a adăugat mons. Bercea.

Sursa: Vatican News

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.