Noi, si cu asta ma refer la Statele Unite, suntem o tara de peste 320 de milioane. La atatia oameni avem trei posturi TV de politica: CNN, Fox si MSNBC. Romania, o tara cu sub 20 de milioane, are cate posturi TV de politica? Antena 3, Romania TV, Realitatea, B1 TV, si sunt convins ca inca altele, inclusiv posturi locale.

Deci – De ce atatea posturi TV de politica? Oare cate lucruri utile s-ar putea face cu timpul si energia asta, daca nu ar fi atatia gura casca ce bat apa-n piua cu politica? A devenit discutatul politicii de fapt un fel de group therapy pentru anxietatile si depresiile societatii?

Dar altceva ma preocupa si mai tare de cat asta, legat de politica din tara. Mai exact de procesul (fenomenul) politicii. Vorbeam ieri cu Sorin I., ca am numarat patruzeci de guverne intre 1919 si 1947. Media de viata a unui guvern antebelic a fost sub un an. Intre 1990 si astazi au fost treizeci si doua de guverne. Prin urmare, tot asa, media lor de viata a fost sub un an. I-am spus lui Sorin I. ca mi se pare surprinzator sa vad aceasta asemanare intre instabilitatea politica antebelica si cea de acum, mai ales ca cei cinzeci de ani de comunism au sters cam toata clasa politica ce exista in 1947. I-am zis ca de parca instabilitatea politica s-a transmis prin “genele” care au hibernat cincizeci de ani, dupa care au revenit imediat la viata.

Cum se poate asa ceva? Cum de exista o similaritate asa de mare intre vietile medii ale guvernelor pre 1947 si post 1990?

Nu risc sa incerc un raspuns politic, pentru ca nu am studiat-o si nu ma pricep la ea (si cred ca pot fi mult mai util societatii facand lucrurile pe care le stiu).

In schimb, am sa incerc sa prezint un raspuns bazat pe o combinatie intre game theory (matematica) si ce spun psihologii. Chiar daca nu exista “gena instabilitatii politice”, conditiile cognitive, sociale si psihologice care au produs instabilitatea antebelica au ramas aceleasi, inclusiv pe perioada comunista, astfel ca atunci cand ele au putut sa se manifeste din nou in spectrul politic (adica dupa 1990), ele au produs rapid aceleasi rezultate ca inainte de 1947. Cred ca discutia este interesanta si importanta, pentru ca ea sugereaza ca instabilitatea politica va ramane un invariant, atata timp cat aceste conditii raman neschimbate, indiferent ce partid vine la putere, ca este de dreapta sau stanga, indiferent de platforma sau de programul sau.

Inainte sa vorbesc de teoria matematica, vreau sa enumar cateva paragrafe scurte din cartea “The civic foundations of fascism in Europe” a lui Dylan Riley, profesor de sociologie la universitatea Berkeley din California. El spune urmatoarele despre societatea romaneasca la pagina 113, “o elita sociala slaba si hegemonica s-a orientat spre fascism ca reactie la o societate civica, puternic mobilizata pentru a construi o democratie autoritara.” Si continua la pagina 115, “cand partidul de la putere incepea sa se faramiteze sub presiunea fractiunilor sale, intervenea monarhul, care numea un prim-ministru nou, care apoi la randul sau organiza alegeri pentru a da noului partid de la putere majoritatea in Camera. Astfel, (..), schimbarile politice precedau de fapt alegerile, si nu erau o consecinta a lor (cum se intampla in democratiile occidentale, nota mea). Ministrii puteau pune usor presiune pe prefectii numiti central, care apoi manipulau electoratul.” Si mai departe: “Istoric, angajarea la Stat a jucat un rol central in sustinerea elitei sociale romanesti”. Un alt instrument de coruptie a fost acela prin care guvernul putea numi sase, sapte reprezentanti ai sai in consiliile de administratie ale marilor banci.

Pe scurt, partidele antebelice au fost faramitate in fractiuni, care se concurau si se ciondaneau permanent intre ele pentru a accesa sinecurile bine platite la Stat sau de consiliile de administratie, fractiuni care se coalizau in spatele usilor inchise in noi poli de putere, astfel ca rolul alegerilor a fost de fapt doar de a legitima electoral noua putere deja formata. Marea majoritate a alegerilor au fost castigate de partidele care le-au organizat. Aici este singura diferenta fata de prezent, caci in rest povestea cu fractiunile politice, usile inchise, si sinecurile banoase de la Stat pare decupata din zilele noastre.               

Ce spune teoria?

Teoria spune asa: trei conditii trebuie sa fie indeplinite pentru ca un grup de oameni, in particular un partid sau o societate, sa aiba sansa (nu insa certitudinea) de a progresa, rezolvand problemele care ii ies in cale.

Cele trei conditii sunt urmatoarele: un set de principii si concepte acceptate de toti membrii grupului, un mecanism (proces) prin care credibilitatea (reputatia) persoanelor reflecta utilitatea lor in realizarea progresului, si nu in ultimul rand, suficienta dorinta si motivatie, adica energie, pentru a progresa. 

Am sa discut pe scurt cele trei conditii.

1. Un set de principii si concepte acceptate de toti. Este in primul rand nevoie de un numitor comun, cu care toti sa fie de acord, si din care apoi sa derive restul crezurilor, pozitiilor, a opiniilor. Fara un astfel de numitor comun suficient de robust, o societate cade-n haos. Sau cum spune vorba populara: divide et impera, fa-i pe oameni sa creada fiecare altceva, si haosul va domni peste toti.

Este inevatibil ca din cand in cand, o societate sa se imparta in grupuri cu opinii ireconciliabile. O astfel de situatie ar fi, de exemplu aici, grupul celor care vor eliminarea vanzarii armelor de asalt catre populatie, respectiv cei care cred ca eliminarea lor inseamna ingradirea libartatii individului, respectiv scaderea gradului de securitate a oamenilor. Sau intre cei care considera ca o tara are datoria morala de a ajuta refugiatii unui razboi, respectiv cei care vor sa-i goneasca pe acestia.

Nu exista o solutie, nici macar una de compromis, in astfel de situatii: rezultatul este pastrarea status quo-ului curent. Fara un set de principii acceptat de toti, situatia de impas genereaza tot mai multa polarizare si haos in societate.

Daca insa exista un astfel de set de principia comune, lumea va reitera mereu, mereu noi idei si solutii, care origineaza in principiile de baza, pana cand se gaseste una care sa fie acceptata de societate. De exemplu, mie mi se pare clar acum ca in cazul armelor de asalt, dar si al incalzirii globale, se vor adopta solutii progresiste, pentru ca generatia tanara intelege corelatia intre armele de razboi si incidenta foarte ridicata a asasinatelor in masa (unde SUA are o rata enorma fata de restul tarilor bogate), precum si al implicatiilor negative pe care poluarea fara control le au asupra climei, naturii si vietii. Aceste solutii progresiste se bazeaza insa in ultima instanta pe principiile acceptate de fiecare privind libertatea individului, dreptul sau la viata si la oportunitatea de a fi fericit.       

2. Un mecanism prin care credibilitatea persoanelor reflecta utilitatea lor in realizarea progresului. Este vital sa ai incredere in cel care are rolul de a indeplini un anume rol, o anumita functie. Astfel Biblia spune (Proverbe 22:1): “Un nume bun este mai de dorit decat o bogatie mare si a fi iubit pretuieste mai mult decat argintul si aurul.”

De exemplu, daca mergi la medic trebuie sa ai incredere ca ceea ce face el sau ea sunt solutia cea mai buna pentru sanatatea ta. La fel si cu profesorii, veterinarii, istoricii, economistii, inginerii, antrenorii de fotbal, managerii, ministrii, orice activitate ce presupune pregatire si experienta. Exista desiguri erori personale, si de aceea cerem doua, trei opinii, dar trebuie sa avem incredere ca respectivii stiu ce fac. Imi place foarte mult opinia profesorului Daniel Kahneman, laureat Nobel: “adevarata expertiza este dobandita din experienta prelungita cu feedback bun primit pentru greselile facute.“

Aceasta credibilitate (reputatie) vine in parte automat, prin diploma pe care o primesti la absolvire si reputatia scolii care ti-a dat-o, dar mai ales vine prin binele, progresul, pe care reusesti sa-l produci pentru ce-i din jurul tau. Nu am auzit vre-odata sa fie contestat vre-un profesor de fizica, care-si invata toti elevii suficienta fizica incat sa se descurce suficient de bine cu problemele de fizica ce-i apar in viata.

3. Suficienta dorinta, motivatie, energie pentru a progresa. Principiul asta pare la prima vedere o mare prostie, un oxymoron, cum spunem aici. Cine nu vrea sa fie frumos si bogat, si alege in schimb sa ramana urat si sarac?

Asa este, doar ca deseori inainte sa ajungi un pic mai frumos si un pic mai bogat trebuie sa-ti asumi riscuri, de care la multi le este de fapt frica. Sa ne aducem aminte: cu totii am rabdat de foame si de frig inainte de Revolutie. Pentru mine asta nu a fost o metafora: tin minte sesiunile de examene din facultate, mai ales iarna, cand singura mea mancare a fost ghiveciul de legume la borcan si salata de sfecla rosie. De trei ori pe zi, uneori doua saptamani, uneori o luna. A trebuit sa trecem cu totii printr-o devalorizare masiva si a trebuit sa abandonam siguranta locului de munca garantat, pentru ca majoritatea sa poata manca cat de cat mai bine fata de ce mancam eu in sesiune la Timisoara. Daca insa intrebi lumea despre sacrificiile ce au trebuit facute ca sa fie un pic mai bine, sunt destui care ii regreta pe comunisti si pe Ceausescu.

Asa ca exista intotdeauna dorinta, motivatie si energie pentru progres, atata timp cat progresul produce rezultate imediate, care sa vad si se simt. Totul trebuie sa fie acum, nu prea exista motivatia si rabdarea pentru proiectele pe termen lung.

In incheiere     

Maruntisurile pe care le-am scris pornesc de la teoria matematica a deciziilor, care se fac de grupuri. Nu am de gand sa particularizez nimic la societatea romaneasca, oricine care traieste in tara o poate face mult mai bine ca mine. Deasemenea, nu vreau sa speculez de ce este asa, orice istoric sau politolog sau ziarist bine pregatit din tara are ceva de spus mult mai credibil de cat ce as scrie eu.

Insa ca un “observer” extern sunt socat de cat de greu este sa gasesti doi oameni in tara care sa cada de acord asupra unei probleme, si de cat de putin respect exista pentru expertiza sau experienta cuiva intr-un domeniu. Ori teoria matematica arata ca fara de cele doua nu ai cum sa progresezi. Nici o sansa. Demonstrat matematic.       

Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: sa fim cu totii sanatosi si mai intelegatori unul cu altul. O saptamana placuta tuturor si ne auzim in curand.