fbpx
spot_img
14.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI HUNEDOARA

ȘTIRI HUNEDOARA

spot_img

Explorează și alte articole

Drumul spre vechea capitală a Daciei va fi modernizat prin Programul Regional Vest

Drumul Județean 705A, care leagă municipiul Orăștie de Costești și Sarmizegetusa Regia, va fi modernizat în urma unei investiții din europene prin Programul Regional Vest 2021-2027

Dezbatere privind educația pentru sustenabilitate, sub egida Alianței Timișoara Universitară

Sub egida Alianței Timișoara Universitară (ATU), Universitatea Politehnica Timișoara a organizat și găzduit vineri, 12 aprilie 2024, în Sala Senatului, o dezbatere cu tema „Universitățile timișorene:  educație și acțiune pentru sustenabilitate”, la care au fost invitate, alături de instituțiile de învățământ superior, instituțiile autorității publice și reprezentanții mediului economic.

La doar o zi de la inaugurare, noua telecabină de la Cetatea Devei s-a defectat

După mai bine de doi ani de când ar fi trebuit finalizate lucrările, telecabina Cetății Devei a fost inaugurată cu surle și trâmbițe vineri, administrația liberală a Devei făcând din eveniment unul cu iz electoral. Din păcate, noua telecabină a funcționat doar o zi, așa că turiștii veniți astăzi să viziteze cetatea medievală, au putut urca doar pe jos.

Paradoxul Hunedoara: Județul, în coada clasamentului național al salariilor, primul în topul pensiei medii

Bani mai puțini duc lunar acasă doar angajații din Vrancea și Teleorman, în schimb, pensia medie în Hunedoara este cu 660 de lei mai mare decât cea la nivel de țară.

Știri recente

România a învins Ungaria, scor 2-1, la Campionatul Mondial de Hochei de la Bolzano

Tricolorii, care veneau după două eşecuri cu acelaşi scor, 1-6, în faţa celor mai puternice echipe din grupă, Italia şi Slovenia, s-au impus dramatic, prin golul lui Otto Sandor Szekely (59:09).

Drumarii au început deszăpezirea pe Transfăgărășan și anunță că vor deschide circulația mai devreme decât de obicei

Circulaţia în judeţul Sibiu, pe Transfăgărăşan, este oprită pe porţiunea dintre Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac. Accesul în zona turistică Bâlea Lac se poate face doar cu telecabina. Stratul de zăpadă este de 69 de centimetri, la staţia meteo de la Bâlea Lac

Doi poliţişti de frontieră au fost înjunghiaţi de traficanţii de migranţi

După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea grupul de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România
Andrei Nistor